Rețete
Mazăre cu piept de pui
O idee de prânz rapid și delicios, cu gust dulceag și aromă intensă de...[mai mult]
Rețete
Plăcintă cu carne
Bunica te invită să prepari o rețetă savuroasă, sățioasă, iubită de întreaga familie. O felie...[mai mult]
Articole
Stil de viață cu minimum de risipă: când să cumperi și când să împrumuți
biceiul de a împrumuta sau închiria în loc de a cumpăra este mai sustenabil pentru...[mai mult]
Tartă cu spanac
În fiecare primăvară, spanacul, urzica și ștevia sunt la mare căutare. Bogate în fier, aceste frunze verzi pot fi baza unor rețete delicioase. De pildă tarta cu spanac pe care ți-o propunem astăzi. O poți încerca și cu alte frunze verzi în loc de spanac.
Ingrediente:
- 300 g făină de grâu
- o linguriță de praf de copt
- o linguriță de sare
- 200 g unt
- 3 ouă
- 500 g spanac
- 2 linguri de ulei Untdelemn de la Bunica cu Omega 3
- un praf de sare și piper
- 300 g brânză feta
- 100 g semințe de floarea-soarelui
Cum prepari?
- Într-un bol încăpător amestecă făina, praful de copt, sarea.
- Adaugă untul tăiat cubulețe și un ou bătut în prealabil.
- Frământă până se îmbină bine ingredientele, iar aluatul este dens, cu o textură fină.
- Împachetează aluatul în folie alimentară de plastic și lasă-l să se odihnească la frigider pentru 30 de minute.
- Între timp, pregătește umplutura.
- Alege spanacul, spală-l și călește-l în tigaie cu 2 linguri de ulei, sare și piper până se înmoaie, iar sucul lăsat de frunze se evaporă.
- Într-un bol amestecă spanacul, brânza feta rasă mare, un ou bătut și semințele de floarea-soarelui.
- Acum poți scoate aluatul de la frigider. Taie o bucată mică și las-o deoparte. Cu ea vom orna tarta mai târziu. Restul de aluat întinde-l bine pe o suprafață înfăinată.
- Tapetează o tavă de tartă cu hârtie de copt unsă cu unt.
- Foaia de aluat aranjeaz-o în tava de tartă. Cu o furculiță înțeapă aluatul pentru a nu se umfla și pentru a nu face cocoloașe.
- Adaugă în tavă și umplutura de spanac.
- Întinde și cealaltă bucată de aluat pe blatul înfăinat, tai-o în 6 fâșii late de aproximativ 3-4 cm. Mai întâi aranjează peste tartă 3 dintre fâșiile de aluat, paralele între ele, apoi, peste ele, aranjează-le și pe celelalte 3 astfel încât să fie intersectate și să se formeze pătrate.
- Bate și ultimul ou rămas, iar cu o pensulă înmuiată în ou unge tarta pe deasupra.
- Pune tarta în cuptorul preîncălzit la 160°C pentru 40 de minute.